Istoric

 

Asociația Salvați Dunărea și Delta si-a început activitatea in anul 2004 printr-o actiune de protest la adresa vecinilor de la est care doreau să construiască un canal navigabil peste cadavrele pelicanilor şi pescăruşilor. Gestul de protest impotriva planurilor Ukrainei a atras atentia agentiilor de presa internationale si a determinat nervosul vecin rasaritean sa-si mai opreasca putin draga. In momentul de fata lucrarile la canal sunt incerte. Autoritatile europene accepta tacit situatia, Ukraina se face ca lucreaza. Iar noi asteptam vremuri mai bune din punct de vedere al protectiei naturii.

 

In 2005, SDD a organizat primul simpozion national sub sloganul “Avem o Delta. Cum procedam?”. Evenimentul aduna factorii de influenta din si pentru Delta Dunarii in vederea dezbaterii si solutionarii problemelor cu care se confrunta regiunea. Simpozionul a ajuns in 2012 la a șasea ediție și este reconoscut drept cel mai important eveniment dedicat politicilor publice referitoare la Delta Dunarii.

 

În anul 2006, (și) ca urmare a presiunii tot mai puternice venite din partea SDD, pescuitul sturionilor în scop comercial a fost interzis pentru o perioadă de zece ani, prin Ordinul 262 privind conservarea populaţiilor de sturioni din apele naturale şi dezvoltarea acvaculturii de sturioni din România. Demersul conservaționist reprezintă o soluție de salvare de la dispariție a “dinozaurilor” vii din apele Dunării si Deltei Dunării.

 

Din anul 2007, SDD organizeaza evenimentul central din România dedicat Zilei Internationale a Dunarii, sarbatorita anual, pe data de 29 iunie, in toate tarile riverane.

 

În martie 2008, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta a realizat o analiză a eficienţei justiţiei în lupta împotriva braconajului în Delta Dunării. Aceasta analiză a fost făcută publică printr-un protest organizat în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care se atrăgea atenţia asupra problemei braconajului în Deltă. Tot printre realizarile SDD din 2008 se numara proiectul de promovare a politicilor de mediu in Delta, prin care guvernul a fost determinat sa adopte un nou “Regulament-cadru de urbanism pentru Rezervatia Biosferei Delta Dunarii”, din pacate incalcat foarte des de catre majoritatea autoritatilor locale.

 

În 2009 am inițiat “D’ale Gurii Dunării” – Festival de tradiții culinare şi etnoculturale dedicat Deltei. Festivalul a devenit cea mai importanta sărbătoare dedicată tradițiilor deltice. Prin acest proiect demonstrăm că patrimoniul gastronomic şi cultural al zonei poate realmente constitui o resursă de dezvoltare durabilă pentru populaţia Deltei Dunării.

 

In 2010 am avut onoarea de a avea alături de noi la festivalul “D’ale Gurii Dunării” doi comisari europeni: Dacian Cioloș, Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, și John Dalli, Comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor. Prezența distinșilor oaspeți a fost un semnal de recunoastere a contribuție a Asociației noastre la bunăstarea comunităților locale și la protecția mediului din Delta Dunării.

 

În 2011, ca urmare a constării situației dezastruoase a accesului la servicii medicale de bază în Delta Dunarii, am inițiat programul “Copii sănătoși în Delta Dunării” care urmărește îndeplinirea a două obiective: educație pentru sănătate și facilitarea accesului la servicii medicale. Astfel, am adus această problemă pe lista priorităților guvernamentale și au fost realizați pași mici, dar importanți pentru ameliorarea situației din zonele izolate.

 

În 2012 am preîntâmpinat cu succes un nou atac la adresa patrimoniului unic pe care îl deţine România şi că am contribuit la transformarea în cutumă a unei interdicţii vitale pentru acest patrimoniu. Principalul rezultat al demersului nostru este faptul că vânătoarea este în prezent, şi cel puţin până în vara lui 2013, interzisă în RBDD. Concret, am reuşit să obţinem ordinul nr. 2487 al Ministrului Mediului şi Pădurilor care interzice specific acest lucru, precum şi un refuz al Preşedintelui României de a promulga legea care legaliza vânatoare.

 

LiviuMihaiu.ro
Cooperativa Delta Dunării
Cumpără un tricou, o șapcă sau o pălărie și transmite un mesaj: Salvați Dunărea și Delta !