În Delta Dunării cu Dacian Cioloș și Janez Potočnik

Doi comisari europeni în Deltă (reloaded)

Cu ocazia Festivalului D’ale Gurii Dunării de acum doi ani, aveam onoarea de a avea alături de noi doi comisari europeni: Dacian Cioloș, Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, și John Dalli, Comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor. Veștile bune despre festival și despre Delta Dunării au circulat repede și iată că, în 13 și 14 septembrie parte din Comisia Europeană a lucrat în Delta Dunării. De data asta la invitația Guvernului României, Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș a prezentat Delta Dunării lui Janez Potočnik, Comisarul european pentru mediu. Acesta a fost încă un semnal de recunoaștere la nivel european a importanței de care se bucură Rezervația Biosferei Delta Dunării. Astfel am avut oportunitatea de a discuta cu distinșii oaspeți despre problemele Deltei Dunării, dar și despre posibile soluții, am vizitat Centrul Rowmania de la Crișan și satul Letea.

Cina (de lucru) cea de taină

Oficialii europeni s-au întâlnit în deltă cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale și locale, ai Administrației Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai asociaţiilor de pescari, pentru a discuta subiecte fierbinți referitoare la prezentul și viitorul zonei. Conservarea și refacerea patrimoniului natural, activități economice sustenabile, instrumente de finanțare a proiectelor pentru deltă, scăderea resurselor de pește, turismul responsabil au fost principalele probleme de pe agendă. La cina de lucru din 13 septembrie de la Crișan au participat, alături de Comisarii europeni, Premierul Victor Ponta, Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin și Ministrul mediului, Rovana Plumb. S-au aflat la aceeași masă reprezentanți ai principalelor ONGuri care militează pentru protejarea și dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării – Asociația Salvați Dunărea și Delta, Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23, WWF Romania / Programul Dunăre Carpați, Societatea Ornitologică Româna, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Asociatia Grupul de Initiațivă Radu Anton Roman și Comunitatea Rusilor Lipoveni, – dar și cei ai branșei pescarilor, Lucian Sanda și Dan Verbina. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților tulcene: Horia Teodorescu, Președintele Consiliului Județean Tulcea, Aurel Dimitriu, primarul Sulinei, Gherghina Vrămuleț, primarul comunei Mahmudia, Valentin Sidorenco, primarul comunei Sfântu Gheorghe, Ilie Munteanu, primarul comunei Crișan.

Asociația Salvați Dunărea și Delta și-a exprimat și ea punctul de vedere. Liviu Mihaiu, Președintele SDD, a vorbit despre principalele probleme cu care se confruntă Delta Dunării, din punctul nostru de vedere: lipsa aprobării Planului de management al RBDD, deși Directivele Habitate și Păsări reclamă existența unui astfel de document, întârzierea lucrărilor de reconstrucție ecologică, diminuarea resurselor piscicole din cauza pescuitului intensiv şi a braconajului, lipsa unui sistem funcțional de management al deșeurilor în Delta Dunării, turismul haotic, starea scăzută de bunăstare a comunităților locale, distrugerea patrimoniului architectonic. Deși puține, veștile bune nu lipsesc din deltă. Ivan Patzaichin și Doru Frolu de la Asociatia Ivan Patzaichin–Mila 23 au descris oaspeților proiectul de slow turism Rowmania, iar Magor Csibi, director de program WWF a prezentat proiectul POS Mediu “Reconstrucţia ecologică a terenurilor aparţinând domeniului public al Consiliului Local Mahmudia în cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării”.

 

Delta Dunării are nevoie de proiecte integrate

În intervenția sa, comisarul Cioloș a subliniat necesitatea colaborării între actorii din Delta Dunării care au diverse interese specifice și a prezentat oportunitatea financiară pe care proiectele de dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării o au în următoarea perioadă de programare financiară a fondurilor UE. Una din orientările-cheie ale perioadei financiare europene 2014 – 2020 este posibilitatea de a avea Programe Operaționale multi-fond. Strategia de dezvoltare a Deltei Dunării necesită investiţii din diverse axe prioritare sau programe operaţionale, astfel că investițiile teritoriale integrate sunt soluția pentru finanțarea proiectelor de aici. Comisarul a mai menționat că mai multe părți ale axelor prioritare pot fi implementate într-o manieră integrată, ceea ce implică delegarea atribuțiilor de management inclusiv către un ONG. Janez Potočnik, Comisarul european pentru mediu, a recunoscut că la această întâlnire de lucru s-a simțit în plină democracy in action. El a plasat Delta Dunării într-un context european, menționând că, prin imensa valoare naturală pe care o are, zona este și trebuie să fie o prioritate a tuturor, nu numai a celor care trăiesc aici. “Protejarea naturii înseamnă protejarea noastră” a afirmat comisarul Potočnik și a întărit necesitatea abordării integrate a proiectelor de dezvoltare durabilă a Deltei Dunarii, avand în vedere declinul și pericolul în care se află la nivel global (și local) resursele de pește, apa și solul. Activitățile economice trebuie să fie conectate cu interesele de protejare a mediului, iar programul LIFE+ oferă această oportunitate. De asemenea a menționat Strategia Dunării ca pe o șansă de dezvoltare sutenabilă a regiunii Deltei.

 

Natură, cultură, slow-turism

În a doua zi de vizită comisarii europeni au avut ocazia să vadă pe teren realitățile deltei. Primul popas a fost la Centrul de Ecoturism Rowmania de la Crișan, unde comisarii europeni au încercat canotca, dând astfel un semnal de încurajare a slow-turismului în Delta Dunării. Traseul, peisajul, nuferii și păsările de la Crișan până la Letea i-au încântat pe cei aflați pentru prima dată în Deltă. La Letea am fost întâmpinați cu pâine și sare și ne-am bucurat de deliciosul borș de pește din Deltă și de plăcintele pregătite de familia Maxim. Comisarii au avut ocazia să viziteze o gospodărie tradițională aflată în cel mai bine conservat sat din punct de vedere arhitectonic din Delta Dunării. Viorica și Gabi, gazdele noastre s-au pregătit cum au știut ei mai bine, cum de altfel se pregătesc de fiecare dată când primesc turiști la masă. Din sat până la pădurea Letea am ajuns cu căruța, iar pe potecile de nisip participanții la această vizită au continuat discuțiile despre biodiversitatea Deltei Dunării. Grigore Baboianu, director executiv adjunct al ARBDD a prezentat oficialilor europeni aria strict protejată Pădurea Letea, specificul florei și faunei, dar și dificultățile de administrare a ei.

 

Optimism pentru viitorul Deltei Dunării

În finalul vizitei în Delta comisarii europeni alături de ministrul roman al mediului și cel al agriculturii au susținut la Crișan o conferință de presă în care și-au arătat sprijinul pentru această zonă. “Delta Dunarii este o comoară. Avem posibilitatea să păstrăm Delta așa cum este acum și nu trebuie să ratăm aceasta șansă. Trebuie să-i sprijinim pe oamenii care traiesc aici, care merită tot suportul și care lupta să păstreze ce este aici. Întrezaresc oportunitati majore in perspectiva viitorului buget al UE” – a declarat Janez Potočnik, Comisarul european pentru mediu.

 

Articol din categoria Noutăți
Comentează

Leave a Reply

LiviuMihaiu.ro
Cooperativa Delta Dunării
Cumpără un tricou, o șapcă sau o pălărie și transmite un mesaj: Salvați Dunărea și Delta !