“Sănătatea copiilor din Delta Dunării”, un proiect educațional

Directoarea școlii din comuna C.A. Rosetti, Cornelia Zaharia, este un om deosebit. Se asigură că toți copiii comunei au parte de educație, că “scoate ceva din ei”. Elevii, indiferent de condițiile lor familiale, vin la școală de la câțiva kilometri buni, cu microbuzul școlar. Cu doamna Zaharia am discutat despre ce înseamnă un proiectul nostru – “Sănătatea copiilor din Delta Dunării” – pentru comunitate. Pentru cei mici, este primul consult de tip preventiv, iar informațiile primite de ei și de părinți le pot modifica stilul de viață într-unul mai sănătos. Cadrele didactice se bucură că proiectul nostru include și comuna C.A.Rosetti, pentru că serviciile medicale sunt puțin accesibile în aceste zone.
Școlile din satele comunei C.A.Rosetti (C.A.Rosetti, Letea și Periprava) au fost primele vizate de proiectul “Sănătatea copiilor din Delta Dunării”. Colega noastră Oana a povestit despre prima experiență cu copiii Deltei – în două zile am consultat peste 100 de copii.

Am ales să completăm componenta de sănătate a proiectului cu o latură educațională, care să ofere continuitate mesajelor primite de la medici.
Proiectul nostru se desfășoară cu susținerea Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a școlilor din cele zece localități din Deltă, care ne-au oferit logistica și au diseminat informația la nivel local.

 

Foto: Ovidiu Micsik

Consultațiile medicale au loc în incinta școlilor, iar educatorii sunt cei care mobilizează familiile să participe la aceste activități. Cei 652 de copii incluși în proiect beneficiază de materiale educaționale realizate cu sprijinul MECTS, pe baza conținuturilor elaborate în cadrul Programului național de educație pentru sănătate în școala românească și a celor din proiectul susținut din Fondul Social European – ”Oferte educaţionale inclusiv extracurriculare şi extraşcolare pentru formarea stilului de viaţă sănătos şi a cetăţeniei active pentru copii din comunităţi dezavantajate, cu precădere rurale, în învăţământul preuniversitar din România”.
Broșurile pentru copii conțin informații de prevenție – să mănânce sănătos, să desfășoare activități fizice, cum să acorde primul ajutor, cum să aibă grijă de corpul lor – dar și câteva detalii pe teme de mediu precum poluarea și reciclarea.

Pliantele pentru părinți oferă sfaturi legate de grija pentru copii – cât de des trebuie să îl duci la un consult, cum să fii un exemplu pentru copilul tău – , dar și idei despre cum să îi convingi să evite consumul iresponsabil de alcool și consumul de droguri.

“Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului susține și participă la activitățile de dezvoltare și educare a deprinderilor de igienă și nutriție sănătoasă, destinate elevilor și familiilor acestora, din zonele izolate geografic ale Deltei Dunării. Proiectul reprezintă o continuare a demersurilor noastre de promovare a unui stil de viață sănătos și a educației pentru sănătate în rândul copiilor și tinerilor din învățământul preuniversitar. Ținând cont de particularitatea sa geografica, proiectul “Sănătatea copiilor din Delta Dunării” devine o provocare din multiple perspective ce ţin de obiceiuri și valori culturale, civice și, în consecință, de un mod de viaţă. Unirea eforturilor, în parteneriat, ale asociației, sistemului de educație și sistemului de sănătate, poate avea efecte benefice la nivelul stării de sănătate a întregii populații din zonă, prin formarea unor deprinderi și abilități de viață sănătoasă.” au declarat reprezentanții MECTS.

Articol din categoria Noutăți
Comentează

Leave a Reply

LiviuMihaiu.ro
Cooperativa Delta Dunării
Cumpără un tricou, o șapcă sau o pălărie și transmite un mesaj: Salvați Dunărea și Delta !