Trebuie sa precizez ca cifra de un milion din Portul Geneva mi se pare excesiva, din cauza metrilor patrati disponibili. Dar aceasta este cifra care apare pe Internet.
Geneva, Luxemburg, Singapore, Monaco, Delaware (Statele Unite) printre altele au porturi libere, unde se pastreaza cele mai bune colectii de arta din lume, printre alte entitati materiale. Potrivit unor barfe si purtatori de cuvant, se indica faptul ca cel mai mare port liber pentru opere de arta este planificat, printre alte realitati, la Beijing, China. Nu putem uita ca, din datele pe care le am, in Elvetia sunt zece porturi libere si 245 de zone libere. Prin urmare, desi, trebuie sa fiu sincer, nu stiu ce inseamna exact conceptul de „zona libera”, pot exista alte mii de opere de arta, imprastiate in restul portului liber elvetian.
Se indica faptul ca in Spania exista cincisprezece „depozite gratuite”. Ca editorialist modest, nu imi place niciodata sa ma prefac ca stiu mai mult decat stiu, pentru ca este cel mai simplu mod de a gresi. Prin urmare, indica in prealabil ca nu stiu exact diferenta, am vreo idee, dar nu stiu daca exista o diferenta intre „port liber, zona libera, depozit liber”. Printre altele ar fi in Algeciras, Alicante, Bilbao, Portul Cartagena, Gijon, La Coruna, Aeroport-Madrid, Malaga, Palmas de Gran Canarias, Pasajes (Guipuzcoa), Portul Santander, Sevilla, Tarragona, Valencia, Villafria (Burgos). Si, ma intreb, daca aeroportul Ciudad Real, care este un gigant adormit, ar trebui facut port liber?
Cauzele porturilor libere
Cine ma cunoaste, stie ca nu sunt dat la polemica, pur si simplu vom expune o realitate, am spune noi, entitate cultural-economica, a lumii noastre, poate, de secole, (desi oficial de doua secole) adevarata in fiecare epoca, in functie de pe imprejurari. Posibil, exista cinci motive principale pentru aceasta realitate: primul este, potrivit expertilor din acest tip de piata, suma enorma a taxelor care trebuie platite pentru cumpararea si vanzarea de opere de arta, tot din cauza problemelor productia de opere de arta, a tarilor.
In al doilea rand, pentru securitate, Europa, un continent cultural si o peninsula geografica, a fost enorm de agitata. In Europa, sa nu uitam inca din neolitic, au fost mii de razboaie, in Europa, in secolul al XX-lea, doua mari razboaie mondiale, adica cine poate, cauta un refugiu pentru vremuri grele, iar Geneva, pana acum. , permite ambele realitati. In vremuri de conflict mutarea operelor de arta este dificila, din cauza dimensiunilor, dimensiunilor, autorizatiilor etc.
In al treilea rand, arta a devenit o „moneda de schimb” destul de sigura, chiar si in vremuri de criza economica, in vremuri de criza social-politica. Se spune ca un evreu care fugea de al Doilea Razboi Mondial a adus un Miro si a cautat un cumparator aici, in Spania, in drum spre America. Fie ca l-a gasit sau nu, in perioada postbelica spaniola, este un subiect pe care ar fi bine de cunoscut si de recunoscut. Si, sa stii, daca acel Miro, i-a servit sa emigreze sau sa emigreze, pe scurt, sa-si salveze viata. Adica, printre elementele economice financiare esentiale, arta este inca una, alaturi de aurul sau metalele pretioase, banii, marfurile etc.
In al patrulea rand, se pare ca in unele dintre aceste porturi libere, printre alte functii si scopuri, operele de arta pot fi cumparate si vandute, in cadrul acelor facilitati, de catre diferiti proprietari, in asa fel incat sa isi schimbe locul, la cativa metri mai departe, si s-a schimbat intr-un fel, tara, si nu este nevoie sa plateasca taxe, pana nu parasesc portul liber. Adica este inca bine pazit, pastrat si pastrat.
In al cincilea rand, porturile libere permit enorma discretie sau secretul proprietarilor acestor lucrari, deoarece nu este necesar sa se foloseasca numele real al unei persoane, poate fi o companie, care poate fi reala sau fantoma, asa cum se indica de obicei, adica facute pentru tranzactia pura.
Se spune ca insula greceasca Delos, in II a. C., a fost prima insula sau port liber, unde nu se plateau taxe.
Se indica faptul ca aceste porturi libere au cele mai mari muzee discrete sau secrete din lume. Adica zeci de mii de lucrari, ale marilor artisti, in special, ai artei contemporane, sau ale acestor ultime doua secole.
Pentru a incheia, as pune o intrebare mare si serioasa, nu inteleg doar ca un autor al acestor doua secole, care poate sa fi catalogat, o mie de tablouri, doua mii de desene, cand nu, cinci mii de tablouri, cinci mii de desene , un autor de acum, ca poate avea aceeasi valoare si calitate, desi cu stiluri diferite, a altui autor, de acum trei-cinci secole, o opera, a unui autor de astazi, poate avea o valoare economica, doua sau trei sau de cinci ori, mai mult decat acel autor de acum trei sau patru secole?
Cand din acel artist plastic de acum trei-cinci secole se pastreaza doar o zecime din lucrare, decat al unei alteia din secolul al XX-lea? Nu se presupune ca acest lucru este impotriva marilor legi ale economiei, ale pietei, ale cererii si ofertei, in similitudine de calitati? Sau, altfel spus, mai devreme sau mai tarziu, se va descoperi ca regele este gol?