DESI cea mai mare parte a Olandei se ridica deasupra nivelului marii, imaginatia lumii a fost intotdeauna prinsa de sectiuni joase aproape la fel de mari — foste mlastini, lacuri, mari interioare — care ar fi scufundate daca nu ar fi dune, diguri, incuietori si pompe.
Voltaire, acel spirit caustic care nu ne-a iubit, si-a condensat sentimentele in celebra ceremonie: “Adieu, canaux, canards, canaille!” Si in limba engleza era Oliver Goldsmith, care a scris in „The Traveller”:
Infipti in adancul unde zace Olanda, Cred ca fiii ei rabdatori stau inaintea mea, Unde oceanul larg se sprijina de pamant.
Si Byron, care s-a referit in „Don Juan” la „acea tinuta de apa a olandezilor si a santurilor”, si Thomas Hood, care a scris in mod jucaus ca „Olanda se afla atat de jos, incat sunt salvati doar daca sunt indiguiti”.
La fel ca in cazul poetilor, asa si cu noi toti. Este apa care apare mare in orice imagine mentala a Olandei (si in multe imagini pe panza) — apa si truda rabdatoare, priceputa, neincetata a locuitorilor, truda care a transformat vaste zone inundate in pamant luxuriant si fertil si tinea la distanta lupul de apa infometat. In America, conceptia Olandei amenintata in permanenta de inundatii face parte din amintirile din copilarie ale milioanelor de oameni care pretuiesc memoria „Hans Brinker, sau patinele de argint”.
Oamenii care traiesc pe un continent despicat de acel gigant agresiv, Mississippi, nu au nicio dificultate sa inteleaga de ce lumea a fost intotdeauna atat de interesata de acrile noastre largi create de om. In Olanda, in fiecare zi a fiecarui an, o lupta nesfarsita, tenace este purtata si castigata (de cele mai multe ori) de catre barbati slabi impotriva unuia dintre cele mai puternice elemente ale naturii. Asa cum aviatorul sau marinarul nu-si pot relaxa vigilenta pentru o secunda pe motiv de paguba sau moarte, tot asa si olandezii care conduc diguri, ecluze si pompe trebuie sa fie mereu in alerta. Pedeapsa unei momente de lipsa de atentie si ingrijire este pierderea caselor, pierderea bogatiei, pierderea vietii. Aceasta calitate epica si romantica a vietii de zi cu zi a poporului olandez a avut un apel universal pentru mintea barbatilor.
Germanii le neaga acum oamenilor din Olanda sa se bucure de roadele acelei batalii epice: stapanirea pasnica a pamantului lor. Mai rau, ei predau premiul inamicului. Ei predau pamantul valurilor din care fusese smuls. Pentru noi, olandezii, ni se pare o forma deosebit de odioasa si daunatoare de inalta tradare. Poate lumea sa priveasca neclintit? Opinia publica americana a raspuns deja cu un „Nu”. Realizarea Olandei in alungarea marii este considerata pe buna dreptate parte a patrimoniului civilizatiei occidentale.
Atat pentru ceea ce poate fi numit latura morala a problemei inundatiilor germane din Olanda. Sa trecem acum la faptele specifice.
Harta insotitoare arata acele parti ale Olandei care se afla sub cel mai inalt nivel al marii si raului si cele care se ridica deasupra acestuia. Primele sunt umbrite astfel incat sa diferentieze sectiunile supuse inundatiilor atat de apa de mare, cat si de apa de rau de cele supuse inundatiei numai de apa dulce. Zonele neumbrite reprezinta terenuri mai inalte. Dunele de nisip de-a lungul coastei, bastionate de o serie de diguri foarte grele, au fost lasate albe ca si celelalte parti oarecum mai inalte ale tarii.
Dupa cum a scris profesorul S. van Valkenburg, „Tinutul olandez este inca un sistem complex de lacuri si podele marine recuperate”. [i] Zona supusa inundatiilor este impartita intr-un numar mare de districte, numite „poldere”. Fiecare polder are de obicei propriul sau sistem de diguri, canale de drenaj si santuri si propriile ecluze de descarcare sau instalatii de pompare, sau ambele. La o estimare aproximativa, exista aproximativ 2.500 de astfel de poldere. Ploile si apa care s-au infiltrat din zonele invecinate trebuie indepartate din fiecare dintre ele pentru a mentine conditii normale de viata. Daca nivelul polderului este suficient de ridicat, apa este indepartata prin curgere gravitationala prin ecluzele de descarcare in mare sau in raurile de maree in timpul refluxului; daca acest lucru nu este posibil, se indeparteaza prin intermediul instalatiilor de pompare. Intr-un numar mic de poldere sunt folosite ambele metode. La o estimare aproximativa, suprafata de teren drenata de curgerea gravitationala prin ecluze este de aproximativ 980.000 de acri, iar cea drenata in intregime prin instalatii de pompare este de aproximativ 2.340.000 de acri. Multe instalatii de pompare sunt actionate electric, in timp ce altele au motoare diesel sau cu abur. Mai raman, in plus, un numar destul de mare de celebrele mori de vant care dau o nota atat de caracteristica peisajului olandez. Pe vremuri, aceste mori de vant erau singurele masini de indepartare a apei. destul de multe dintre celebrele mori de vant care dau o nota atat de caracteristica peisajului olandez. Pe vremuri, aceste mori de vant erau singurele masini de indepartare a apei. destul de multe dintre celebrele mori de vant care dau o nota atat de caracteristica peisajului olandez. Pe vremuri, aceste mori de vant erau singurele masini de indepartare a apei.
Polderele variaza foarte mult ca varsta si dimensiune. Lucrarile la unele dintre polderele mai mari care au fost finalizate in nordul Olandei in jurul anului 1650 au atras atentia considerabila din partea contemporanilor. Sir William Temple, de exemplu, care la un moment dat fusese ambasador britanic in Olanda, a scris in 1673 in „Observatii asupra provinciilor Unite ale Tarilor de Jos”:
Exista in Olanda de Nord un Eseu deja facut, cu privire la posibilitatea drenarii acestor mari Lacuri, cu una, de vreo doua leghe latime, fiind facute pamant ferm, in acesti patruzeci de ani; Acest lucru face ca acea parte a tarii numita Bemster, fiind acum cel mai bogat pamant al provinciei, se afla pe un plat mort, impartit cu canale, iar caile prin ea sa se distinga cu siruri de copaci, care fac cel mai placut teren de vara dintre oricare. tara pe care am vazut-o, de genul asta.
Incepand cu secolul al XVII-lea, in acele regiuni s-a desfasurat o multime de lucrari, culminand cu proiectul cu adevarat gigantic de recuperare a celei mai mari zone din Zuyderzee, deja partial finalizat inainte de actualul razboi. Cand marele dig a fost asezat peste gura Zuyderzee, acesta a transformat acest brat de mare in ceea ce este practic un lac, numit Ysselmeer.
Partea din Tarile de Jos care poate fi inundata reprezinta aproximativ 45% din suprafata totala a tarii — adica aproape jumatate. Mai mult, aceasta parte are o importanta covarsitoare pentru viata noastra economica nationala, cuprinzand de departe cea mai mare parte a populatiei, toate orasele cele mai mari, toate regiunile cele mai fertile, toate centrele comerciale mai mari si o parte considerabila a industriilor nationale.
Urmatoarele tabele prezinta povestea a ceea ce s-ar intampla daca inundatiile ar fi efectuate pana la limitele hidraulice maxime. Tabelul I indica efectele asupra agriculturii olandeze, Tabelul II cel asupra industriei olandeze. Cifrele agricole se bazeaza pe statisticile anului 1937, cele industriale pe cele din 1938, oarecum revizuite in fiecare caz pentru a le aduce cat mai aproape de conditiile raportate in 1943.
De cateva ori, de-a lungul secolelor, olandezii au recurs la inundatii ca masura extrema de aparare. Ei au facut acest lucru, de exemplu, in cursul Razboiului de 80 de ani impotriva Spaniei si din nou in 1672, cand Olanda a fost atacata simultan de Marea Britanie, Franta si alegatorii din Munster si Koln. Ei nu au ezitat sa recurga din nou la inundatii la sfarsitul anului 1939 si inceputul anului 1940, cand amenintarea germana impotriva Olandei a devenit evidenta; iar armata olandeza a gasit-o de ajutor in cursul scurtei lor campanii impotriva invadatorilor. Este foarte important de remarcat, totusi, ca olandezii s-au straduit sa limiteze cat mai mult posibil pagubele rezultate si ca masurile de precautie au avut un succes complet. Germanii sunt renumiti pentru nemilosirea lor in razboi, mai ales cand actioneaza in tarile altora. Ce se va intampla candau inceput inundatiile in Olanda? Dosarul lor sinistru justifica cele mai mari nelamuriri.
Desi olandezii nu se pot plange in principiu daca fortele de ocupatie folosesc inundatiile ca parte a apararii lor, ei sunt foarte preocupati de amploarea posibila a inundatiei si de metodele prin care aceasta este efectuata. Germanii doresc sa acopere flancul armatei lor si spera sa reduca lungimea liniei de coasta pe care trebuie sa o apere impotriva invaziei. Inundatiile vor face terenul impracticabil, vor scufunda sau vor inghesui drumurile si caile ferate si vor reduce transportul greu la zero. Daca este efectuata cu nepasare, in plus, va face locuitorii fara adapost, le va distruge toate magazinele si stocurile si va provoca foamete. Dincolo de aceasta ruina materiala, se profileaza si spectrul epidemilor, deoarece instalatiile de apa potabila vor fi inevitabil fie distruse, fie poluate.
Nu exista nicio modalitate de a determina cu exactitate nici macar ce fac nemtii, daramite ce planuiesc, dar rapoartele care s-au infiltrat pana acum din tara sunt foarte ingrijoratoare. In insulele de sud-vest au fost deja evacuate si inundate suprafete considerabile, iar acest lucru s-a facut in cel mai dur mod. Oamenii din strainatate care stau confortabil in casele lor intr-o seara nu isi pot imagina ce ar insemna pentru ei daca soldatii inamici ar intra brusc sa le spuna ca casa lor, pamantul si toate proprietatile lor personale, cu exceptia ceea ce puteau transporta, ar fi sa se scufunde sub apa din interior. cateva ore. Este exact ceea ce sa intamplat deja in anumite parti ale Olandei si, fara indoiala, va continua sa se intample la o scara tot mai mare. Germanii au avut suficient timp pentru a aranja pentru a evita greutatile crude ale acestor evacuari sumare; dar din motive proprii ei au ales calea brutala, punand in mars intr-un alt colt al Europei o alta coloana de umanitate neputincioasa — fermieri, muncitori, locuitori ai orasului, cu copiii lor cu ochii larg, manunchiurile lor patetice, disperarea si disperarea lor. furia lor tacuta.
Intr-o emisiune germana recenta,[ii] un anume maior Hollinger a explicat metoda de inundare folosita in aceste si alte zone ale Olandei. La 8 dimineata, la 1 februarie 1944, a spus el, ecluzele tuturor canalelor de drenaj si irigatii care se varsa in mare au fost inchise. Dupa ce a schitat istoria inundatiilor ca arma militara din epoca romana pana in zilele noastre, el a continuat increzator:
Terenul poate fi inundat fie prin inchiderea portierelor, astfel incat apa din canalele de scurgere si irigare, care altfel s-ar scurge in mare, sa fie indiguita si sa reverse malurile; sau prin deschiderea portierelor la maree inalta si inchiderea lor la reflux, astfel incat apa de mare sa inunde zona rurala. Pajistile inundate cu apa sarata sunt ruinate de ani de zile, dar inundarea cu apa dulce nu are un efect atat de dezastruos. Autoritatile germane iau pana acum calea mai lenta de a inunda hinterlandul sectorului Coastei Canalului cu apa dulce, pentru care fermierii sunt desigur foarte recunoscatori.
Aproape ca suna de parca fermierii ar fi trebuit sa se bucure de toate acestea, desi implicatiile cuvintelor „pana acum” nu au fost cu greu incurajatoare.
La sfarsitul acestui razboi, Olanda, ca si celelalte tari aflate acum sub jugul german, va fi jefuita, devastata si maltratata de Germania intr-o mare varietate de moduri. Dar chiar daca germanii nu inunda mai mult din teritoriul ei decat au facut-o deja,[iii] situatia ei va fi unica prin aceea ca, inainte de a incepe sa reconstruiasca mari portiuni din locuinte, fabrici si fabrici agricole, va trebui mai intai sa recupereze de la apa pamantul pe care stateau.
Cei 9.000.000 de oameni din Tarile de Jos sunt impachetate dens — 640 de oameni pe mila patrata, fata de 43 in Statele Unite. Dupa razboi, suprafata disponibila pentru producerea de alimente pentru a sustine viata acestor oameni va fi mult redusa – cat de mult va fi determinata de amploarea inundatiilor germane. Vor fi probleme uriase de adapostire si hranire. Multa vreme probabil va fi o supraaglomerare intolerabila in zonele uscate. Va fi necesar sa se importe o mare parte din aprovizionarea cu alimente a tarii — poate cea mai mare parte — intr-o perioada de penurie mondiala. Va fi somaj, cu toate consecintele sale periculoase. Sanatatea va fi amenintata sau mai rau. Saracia va fi universala. Intr-adevar, in unele privinte, perspectiva pentru Olanda pare mai neagra decat pentru orice alta tara ocupata acum de Germania.
Lumea poate fi sigura ca, in conformitate cu inclinatiile si traditiile tarii, olandezii vor face tot ce le sta in putinta in aceasta criza pentru a se ajuta. Dar cu greu ar putea exista un moment mai nefavorabil in care sa se intreprinda un vast proiect de recuperare a terenurilor decat doar la sfarsitul unei perioade de ocupatie inamica si de jaf organizat. Desigur, multe vor depinde de cate ecluze, statii de pompare si centrale electrice decid sa distruga germanii. Dar chiar si in cel mai bun caz, recuperarea terenurilor, reconstructia caselor, repopularea fermelor si reabilitarea industriilor trebuie sa depinda in mare masura de ajutorul extern. Olanda a oferit asistenta in Belgia, Franta, Austria si Ungaria la sfarsitul ultimului razboi; si a ajutat Franta, China si alte tari cu cadouri in bani, materiale, munca si asistenta tehnica atunci cand au fost vizitate de inundatii sau cutremur. Poate ca acum ca se confrunta cu o calamitate atat de ingrozitoare, lumea exterioara o va ajuta la randul sau. Desi simte ca cazul ei este oarecum special, ea nu cere caritate si va plati cu placere, in masura in care poate, pentru ajutor prin UNRRA sau alte agentii de ajutorare.
Olanda nu va uita ca Germania a fost cea care a provocat aceasta calamitate actuala. Ea spera si are incredere ca lumea nu va uita. Bunul simt si justitia obisnuita par sa impuna ca Germania sa fie obligata sa repare cat mai mult posibil din prejudiciul pe care l-a facut in Olanda, desigur, tinand cont de pretentiile altora. In masura in care Germania poate repara daunele pe care le-a facut, Olanda nu se asteapta sa plateasca pentru el. Platile in bani din Germania vor fi probabil impracticabile. Dar Germania poate si ar trebui sa faca livrari in natura (este prea devreme pentru a determina exact care ar trebui sa fie), iar Olanda se asteapta ca asociatii ei ai Natiunilor Unite sa i se alature pentru a insista ca acest lucru sa fie facut. Cand un dusman invins are un record de inumanitate ca cel al Germaniei, compasiunea cedeaza locului cerintelor justitiei.
In cazul Olandei, problema ajustarii are un aspect teritorial deosebit. Daca Germania distruge fara indoiala atat de mult din pamantul Olandei, incat cei 9.000.000 de locuitori ai ei nu pot trai pe pamantul care ramane, ar putea fi necesar sa i se acorde o portiune echivalenta din teritoriul german sau, in orice caz, uzucapiunea din acesta. Dupa cum sa mentionat deja, populatia Olandei traieste 640 de mile patrate. Densitatea populatiei din Germania inainte ca nazistii sa-si inceapa cursul de cucerire era de numai 360 pe mila patrata. (Cifrele, de altfel, pun germanii plangeri asupra nevoii lor de Lebensraum intr-o perspectiva adecvata.) Daca cursul Germaniei de distrugere in Olanda merge atat de mult incat poporul olandez are nevoie de teren suplimentar pentru a trai, o forma adecvata de compensare (daca teritoriu ,germani!) trebuie gasite. Olandezii nu sunt anexati din fire. De-a lungul secolelor, ei au fost adesea in masura sa anexeze parti din ceea ce este acum Germania. S-au abtinut. Germanii isi arata acum masura aprecierii pentru aceasta toleranta.
Holland ar fi preferat sa evite prezentarea oricarei propuneri de aceasta natura. Daca ea va fi fortata in cele din urma sa faca presiuni pentru adoptarea acesteia depinde de germani. Cred ca opinia publica din Statele Unite realizeaza ca poate fi necesar si ca, daca da, va fi just. Domnul Herman P. Eberharter, membru al Camerei Reprezentantilor din Pennsylvania, a afirmat corect cazul cand a spus Comisiei pentru Afaceri Externe pe 30 martie a acestui an: „Se raporteaza ca germanii inunda o parte din Tarile de Jos. Aceasta actiune disperata este o dovada suplimentara a faptului ca nazistii au o desconsiderare completa pentru drepturile si bunastarea altor natiuni.Ca urmare a acestui act, mii de acri de pamant bun s-ar putea sa fi fost ruinate si proprietati valoroase pierdute iremediabil. Dar astfel de consideratii nu au dat niciodata nicio scrupule mintii si inimii naziste egoiste si insensibile. Poporului olandez, care este judecat atat de crunt sub jugul brutal german, ii revin simpatia noastra si asigurarea ca odata cu victoria Aliatilor vor veni si pedeapsa si corectarea unor crime precum cele impotriva vietii si proprietatii. Germanii vor trebui sa plateasca, poate, cu propriul lor teritoriu pentru pamantul ruinat”.