Sarbatorile sunt adesea o perioada de intarire a legaturilor si a relatiilor de familie. Dar pentru cei care au relatii dificile cu fratii, parintii si familia extinsa, poate fi o perioada stresanta si suparatoare.
Am rugat-o pe Kristina Scharp sa explice de ce relatiile de familie se rup uneori – si cateva lucruri de luat in considerare atunci cand discutam cu cei in aceasta situatie.
Ce este instrainarea de familie?
Instrainarea familiei apare atunci cand cel putin un membru al familiei se distanteaza in mod intentionat de cel putin un alt membru al familiei din cauza unei relatii negative – sau a perceptiei uneia.
Cercetarile sugereaza ca cel putin 27% dintre adulti se confrunta cu instrainarea de familie pe care fie ei, fie un alt membru al familiei o initiaza. Aceasta inseamna ca aproape 70 de milioane de oameni din Statele Unite raporteaza ca s-au instrainat de un membru al familiei.
Ce nu este instrainarea de familie
In calitate de cercetator dedicat intelegerii distantarii relationale, una dintre cele mai frecvente intrebari pe care mi le pun oamenii este „Ce conteaza ca instrainare de familie?”
Poate ca confuzia provine dintr-o conceptie gresita obisnuita ca instrainarea este un anumit eveniment sau rezultat. Cercetarile mele arata ca instrainarea familiei este un proces, unul care este in desfasurare si variaza in grad. Mai simplu spus, instrainarea familiei este un continuum in care este mai precis sa caracterizezi oamenii ca fiind mai mult sau mai putin instrainati, spre deosebire de instrainati sau nu.
Instrainarea este voluntara. Aceasta inseamna ca cel putin o persoana a dorit distanta, spre deosebire de o situatie in care a intervenit un tert, cum ar fi sistemul de plasament sau sistemul de justitie penala.
Instrainarea este intentionata. Distanta dintre membrii familiei nu a fost un accident sau un exemplu de pierdere a contactului cu oamenii.
Instrainarea se bazeaza adesea pe probleme in curs. Este mai putin probabil ca membrii familiei sa decida brusc ca vor distanta. Mai degraba, oamenii raporteaza o istorie lunga de conflict si negativitate.
Cu toate acestea, exista unele situatii in care instrainarea poate fi mai brusca. De exemplu, uneori, parintii ar putea respinge un copil daca ies ca LBGTQ.
Instrainarea apare din cauza unei relatii negative percepute. Oamenii nu isi doresc pur si simplu distanta fara motiv. Cercetarile sugereaza ca motivele sunt de obicei grave – abuz, neglijenta si probleme de substanta, de exemplu. Chiar daca membrii familiei nu sunt de acord cu ceea ce s-a intamplat sau despre starea relatiei lor, cel putin o persoana percepe relatia ca fiind negativa.
Luate impreuna, instrainarea este un proces distinct de alte situatii in care membrii familiei s-ar putea gasi distantati, cum este cazul adoptiei, desfasurarii militare si migratiei.
Un concept legat, dar distinct, este alienarea parentala. Desi rezultatul instrainarii si alienarii arata similar, motivele distantei sunt diferite.
Instrainarea parentala are loc dupa divort, cand un parinte dauneaza in mod intentionat relatiei pe care copilul sau o are cu celalalt parinte. Cu toate acestea, atat instrainarea, cat si instrainarea sunt perturbari majore ale familiei.
Cum realizeaza si mentin oamenii distanta?
Cand am inceput sa cercetez instrainarea familiei, intrebarea mea principala se referea nu numai la ce era instrainarea, ci si la modul in care oamenii au facut-o sa se intample. Pe baza cercetarilor mele, copiii adulti care s-au distantat de parintii lor au descris opt caracteristici ale instrainarii:
• Cantitatea de comunicare : masura in care copiii adulti comunica cu parintii lor.
• Calitatea comunicarii : masura in care acea comunicare este semnificativa.
• Distanta fizica : masura in care parintii si copiii se distanta fizic unul de celalalt.
• Prezenta/absenta emotiei : Masura in care copiii adulti simt emotii atunci cand se gandesc la parintele/instrainarea lor.
• Efect pozitiv/negativ : masura in care acele emotii sunt pozitive si/sau negative.
• Reconciliere/dorinta de a fi o familie : masura in care copiii adulti spera sa se impace.
• Reciprocitatea rolului : masura in care membrii familiei se comporta si se ingrijesc unul de altul in moduri asteptate.
• Actiune in justitie : masura in care copiii adulti au intreprins orice actiune legala impotriva parintilor lor, cum ar fi emanciparea, schimbarea numelui sau modificarile documentelor legale.
Cand luati in considerare aceste intrebari, unul dintre cele mai importante lucruri de retinut este ca nu toata lumea isi doreste aceeasi cantitate de comunicare, proximitate si emotie. Astfel, imi place sa ma gandesc la instrainare ca fiind decalajul dintre realitatea traita de o persoana, in ceea ce priveste cele opt caracteristici, si care ar fi preferintele sale daca ar avea o relatie ideala.
Lectii invatate
Desi cercetarile privind instrainarea familiei sunt inca in plina dezvoltare, iata cateva dintre cele mai importante concluzii din programul meu de cercetare sistematica:
• Instrainarea este stresanta si stigmatizanta.
Multi oameni discuta ca nu vor sa vorbeasca despre instrainarea lor, deoarece se tem de reactiile negative ale celorlalti. Daca o persoana instrainata decide sa dezvaluie circumstantele din jurul relatiei sale instrainate, ii incurajez pe cei care doresc sa ofere sprijin sa se abtina de la a-si exprima imediat tristetea sau de a recomanda o reconciliere. Mai degraba, luati in considerare sa-i intrebati cum se simt in legatura cu distanta.
• Instrainarea poate fi o solutie sanatoasa pentru un mediu nesanatos.
Adesea, instrainarea poate fi o modalitate productiva pentru oameni de a elimina o relatie toxica. Doar pentru ca oamenii sunt inruditi biologic nu garanteaza o relatie iubitoare si de sprijin. Uneori, castigarea distantei este necesara pentru siguranta emotionala si/sau fizica a unei persoane.
• Mentinerea distantei poate fi chiar mai dificila decat realizarea acesteia.
Pentru ca traim intr-o cultura in care „familiile sunt pentru totdeauna”, oamenii nu numai ca trebuie sa atinga distanta, ci si sa o mentina. Aceasta intretinere este adesea o povara grea, nu numai pentru ca oamenii recomanda in mod constant reconcilieri nedorite, ci si din cauza atat reprezentarilor mediatice ale familiei, cat si sentimentelor interiorizate cu privire la obligatiile familiale. Astfel, chiar daca instrainarea poate fi o schimbare pozitiva pentru cineva, este totusi una dificila.
In ciuda a ceea ce oamenii de stiinta au inceput sa invete despre instrainarea familiei, exista inca o cantitate incredibila de cercetari de facut. In realizarea acestuia, am putea afla mai multe despre diferite perspective, diferiti catalizatori ai distantei si rezultatele asociate cu aceasta.