Cea mai recenta senzatie Netflix din Coreea de Sud, serialul de realitate Physical: 100, pare sa fie puternic influentat de fenomenul din cultura pop Squid Game.
Seria este o alta varianta a jocului de supravietuire, un format comun de televiziune de realitate si, ca si in jocul fictiv Squid, un premiu mare va reveni in cele din urma celui care castiga jocul final. Cu toate acestea, acest premiu nu este o suma de neimaginat (in cele din urma in jur de 35 de milioane USD in Jocul Squid), ci o valoare mai modesta de 250.000 USD – si, important, nu depinde si nu creste odata cu eliminarea sangeroasa a jucatorilor.
Premisa serialului este ca 100 de persoane care impartasesc un interes comun pentru sport sau fitness au fost invitate sa ia parte la o succesiune de cautari. Ei provin din toate categoriile sociale, sunt barbati si femei, au o gama larga de dimensiuni si forme ale corpului si au varste intre 20 si 50 de ani.
Obiectul competitiei este de a gasi persoana cu cea mai buna fizicitate, o notiune nedefinita care nu inseamna neaparat cea mai puternica, cea mai rapida sau cel mai aratos, asa cum presupun unii concurenti.
Amploarea acestei premise contribuie la succesul serialului, care in doua saptamani de la lansare a urcat pe primul loc in clasamentul global pe Netflix, primul serial reality coreean care a obtinut aceasta pozitie.
Un spectacol mai sanatos decat Jocul Squid
Aluziile deliberate la Squid Game invita la o comparatie intre emisiunile, dincolo de faptul ca sunt atat pe Netflix, cat si din Coreea de Sud. Aspectul fizic al decorului, anonimatul mascat al insotitorilor emisiunii si rata de eliminare de 50% in primele trei misiuni sunt toate comparatii potrivite.
Dar in Physical: 100 tema predominanta este capacitatea umana de rezistenta, iar orice violenta fizica in meciurile unu-la-unu face parte din sport, mai degraba decat pentru brutalitate.
Un contrast cheie cu Squid Game este rolul mai mare si mai activ atribuit femeilor, care sunt descrise printr-o serie de cariere fizice, cum ar fi boxeri, culturisti sau modele de fitness si prin diverse tipuri de corp. Luptatori precum Jang Eun-sil au cadre mai mari si au dezvoltat o musculatura, in contrast cu YouTuber-ul de fitness Shim Eu-ddeum, care este destul de mic. Aceste femei sunt departe de rolurile oportuniste sau sacrificiale atribuite femeilor in Squid Game.
O a doua strategie este utilizarea unui public intern. Spre deosebire de publicul de capitalisti cu sange rece al lui Squid Game, publicul intern al lui Physical: 100 este format din ceilalti concurenti, care incurajeaza si exprima admiratia pentru abilitatile si ingeniozitatea semenilor lor.
Cameraderia dintre concurenti se extinde si la concursurile unu-la-unu „meciul mortii”: jucatorii isi exprima in mod regulat umilinta in infrangere si declara ca acum isi vor sprijini adversarul invingator sau isi exprima generozitate in victorie. Chiar si in timpul unui meci, ei vor recunoaste o miscare buna, cum ar fi atunci cand jucatorul de rugby Jang Seong-min, aruncat in mod repetat de o luptatoare, se ridica si ii arunca un zambet apreciativ.
Un respect deosebit este aratat si fata de concurentii mai in varsta, cum ar fi Choo Sung-hoon (47), un boxer de arte martiale mixte. El este tratat cu mare onoare, iar mai tanarul Shin Don-guk (41) il provoaca sa arate aceasta onoare – cand este invins, Shin ingenuncheaza in fata lui Choo si isi atinge fruntea de pamant.
Zei greci si basme intortocheate
In cazul in care Squid Game a luat jocuri familiare pentru copii si le-a dat o intorsatura intunecata pentru a forma provocarile, Physical: 100 foloseste in schimb un cadru clasic grecesc. Acest lucru evoca respectul grecilor pentru corpul ideal si efortul atletic. Rezultatul este ca atentia este concentrata nu asupra dificultatilor trecute suferite de participanti, ci asupra capacitatilor si esteticii corpului uman.
Desi concursul este aparent pentru a gasi cel mai bun corp cu cea mai puternica fizicitate, seria arata in mod persistent ca nu exista doua corpuri la fel si toate sunt frumoase in felul lor.
Drama se deschide intr-un auditorium in care trunchiurile din ipsos sunt asezate in cercuri concentrice. Acestea sunt modele ale corpurilor celor 100 de participanti care incep concursul. Pentru a se asigura ca spectatorii sunt indrumati corect, unul dintre participantii proaspat introdusi remarca: „Este ca si cum ai intra intr-un templu grecesc”. Punctul este intarit de o sculptura a zeitei grecesti a vanatorii, Artemis, recunoscuta dupa arcul ei iconic.
Mize mari si ego-uri mari
Acolo unde participantii la Squid Game sunt de obicei descrisi ca fiind fara speranta, cei din Physical: 100 au mai multa actiune asupra vietii lor, fie prin capacitatea de a-si modela propriul corp, fie de a-si cultiva anumite abilitati, sau ambele.
Atributele fizice functioneaza, de asemenea, in moduri diferite, astfel incat puterea simpla nu este adesea suficienta. De exemplu, abilitatile diverse sunt esentiale pentru rezultatele meciurilor dintre echipe in Quest 2, Sand Moving (Episoadele 4–5). In reprezentarea ei a victoriilor defavorizate, aceasta secventa invita la comparatie cu secventa Tug of War din Squid Game.
In primul meci, presupusa echipa mai slaba, cu singura femeie lider (luptatorul Jang Eun-sil) si membre predominant feminine, triumfa printr-o munca in echipa mai eficienta. In acest concurs, echipele concureaza punand nisip si transportandu-l peste un pod suspendat pe care trebuie sa il finalizeze mai intai. Intr-o alta victorie, cascadora Kim Da-yeong ofera echipei sale un avantaj castigator, construind cu atentie un pod sigur si securizat, pentru ca stie importanta echipamentului sigur. In schimb, echipa adversa pierde timp, deoarece podul lor este construit prea grabit si incepe sa se dezintegreze in timp ce zgomot peste el.
Forta sau viteza sau alte abilitati fizice sunt celebrate, dar in cele din urma, strategia si munca in echipa sunt adesea la fel sau mai importante.
Dupa cum spune un concurent, „Daca ai facut tot ce ai putut, accepti rezultatul”. Aici este, fara indoiala, un contrast major cu Squid Game: concurentii concureaza pentru mize mari si adesea au ego-uri mari, dar atrag empatia spectatorilor pe masura ce se impaca cu limitarile lor si dovedesc o umanitate comuna.
A fi uman inseamna a accepta esecul impreuna cu succesul, iar aceasta este, fara indoiala, cea mai puternica critica a seriei la adresa pesimismului Squid Game.