Ce este de fapt in adancurile pamantului? Pana acum nimeni nu s-a scufundat in adancurile planetei pentru a depune marturie despre ceea ce este acolo, in afara de aventurierii din Calatorie spre Centrul Pamantului, romanul lui Jules Verne. Fictiune pura si, de asemenea, terifiant.
Probleme ca aceasta sau asemanatoare au asaltat mintile oamenilor in fata unei eruptii vulcanice, in afara – bineinteles – de fascinatia pentru frumusetea si magia incontestabila a acelor artificii care par sa sara din iad insusi. Si fara premisele stiintifice, ce le-ar parea locuitorilor atator secole precedente? La frica, si cu siguranta si la uimire, s-ar adauga fantana infinita a inexplicabilului, ca in atatea chestiuni ale universului. Si ca in toate, numai zeii, demonii si fabulele indepartate ar fi consolarea de ce, justificarea suferintei.
Si adevarul este ca, inca de la primele civilizatii agricole, omul nu a incetat sa se stabileasca in imprejurimile vulcanilor in cautarea fertilitatii acelor pamanturi. Acei munti cu silueta intimidanta nu puteau fi decat zei. Numai zeitatile au voie sa ofere, sa ia, sa genereze si sa distruga viata dupa bunul plac sau la mila comportamentului uman. Divinizate si temute, ele constituie o formula inspiratoare in evolutia istorica si sociala a oamenilor.
In exaltare ingrozita, ei au zeificat acesti munti de foc si le-au aplicat, de asemenea, rolul de „porti ale iadului”. Asa credeau principalii nostri stramosi culturali din Occident: pentru greci si romani erau intrarile de foc in regatul subteran al lui Vulcan (Hephaestus pentru greci), zeul focului si patronul mestesugurilor forjei, fauritorului si distrugatorului. , de care trebuia indurat ca in constanta si harnicul lui comert, din cand in cand facea atata galagie si atata pustiire, ba chiar a inghitit orase precum Pompei si Herculaneum.
Platon s-a referit la mitul Atlantidei, care ar fi disparut atunci cand cea mai mare parte a insulei Santorini a fost aruncata in aer de o uriasa explozie vulcanica. La randul sau, Vergiliu roman a intonat mitul grecesc al uriasilor, care i-au succedat titanilor, pentru a face aluzie la unul dintre ei, Enceladus, care pentru neascultarea sa a fost inchis in Etna de zeita Atena. Si de atunci, gemetele lor uriase au fost sursa zgomoturilor si bubuitului vulcanului sicilian. Desi exista o alta poveste mitologica care atribuie aceasta furie geologica lui Typhoon, un zeu terifiant cu 100 de capete invins de Zeus si care isi da numele fenomenului meteorologic la fel de temut.
Crestinismul si singurul sau Dumnezeu, autorul tuturor lucrurilor, a trebuit sa cedeze, de asemenea, amplorii evenimentelor vulcanice si nu a putut impiedica oamenii sa creada – si sa continue sa creada – ca craterele sunt portile iadului si eruptiile lor sunt opera lui Satana. Si desigur, minunile nu lipsesc. Se spune ca in Catania (Sicilia), inca din anul 253, o procesiune cu statuia Santa Agueda, ca rugaciune inaintea racnetului Etna, si-a salvat evlaviosii participanti pentru ca raul de lava a fost impartit in doua. Desi, o alta procesiune cu acelasi motiv in 1660 nu a impiedicat distrugerea aproape a intregului oras. Chiar si astazi aceste procesiuni votive continua sa se desfasoare, mai ales cerand protectie San Gennaro pentru ca Vezuviul, care infrumuseteaza atat de mult Golful Napoli, sa nu revina sa fie campul de lupta devastator dintre Hercule si uriasi, precum grecii si romanii.
Mai eliberati de traditiile serioase si pierduti in tinuturile lor nordice, vikingii au inventat povesti fantastice despre multi vulcani ai Islandei. Una dintre ele se ocupa de Katla, ascunsa de un ghetar, despre care se spune ca ar fi fost razbunarea unei vrajitoare careia i-a fost furata pantalonii magici, ceea ce i-a dat o viteza neobisnuita de alergare. Desi, acesti nordici credeau si in intrarea in iad, pe care l-au localizat in vulcanul Hekla, pe care nimeni nu a indraznit sa-l urce pana in 1750.
Modul de a venera aceste fiinte atotputernice din adancuri a fost si continua sa fie mult mai vechi in Africa. Astfel, vulcanul Ol Doinyo Lengai, nume care inseamna „muntele lui Dumnezeu”, este venerat in nord-vestul Tanzaniei de catre masai ca donator de bunuri.. Dupa o eruptie din 1917, tribul i-a multumit pentru generozitatea sa, trimitand tinere mame la poalele vulcanului. Acolo aceste femei extrageau laptele din sani, lasandu-l sa cada pe pamant pentru a fi absorbit de pamant. Pe de alta parte, extrem de periculos Nyiragongo, in apropiere de orasul Goma din Republica Democratica Congo, nimeni nu indrazneste sa se apropie din cauza activitatii aproape constante si a vitezei fluxurilor sale de lava. Potrivit unei legende bantu, spiritul rau Nyiragongo traieste in craterul sau, deoarece Ryang’ombe, un alt spirit si mai puternic si mai rau, l-a inchis acolo.
Abundente si imaginative sunt miturile care inconjoara sutele de vulcani de pe miile de insule ale Indoneziei. Temutul vulcan Agung, de pe insula Bali, este considerat in hinduism buricul lumii, pentru ca face parte din ceea ce a fost marele Munte Meru, Olimp al zeilor acestei religii, al carui centru tibetanii spun ca se afla pe Muntele Kailas. Si astazi, sute de pelerini se ingramadesc pe Muntele Agung, considerand ca este casa lui Mahadeva, reprezentare emblematica a marelui zeu Shiva. Alti vulcani din Indonezia au fost scena unor ritualuri care includeau uneori sacrificiu uman. Si, pe de alta parte, continua sa fie celebrat festivalul Kesodo, care pe insula Java reuneste minoritatea hindusa de pe marginea craterului vulcanului Bromo, unde arunca ofrande in cinstea lui Brahma, creatorul univers.
Si cum ramane cu carismaticul munte Fuji al Japoniei? Exista nenumarate credinte in jurul acestui frumos vulcan, simbol al puritatii si eternitatii, protejat de zeita cu acelasi nume. Presupusa si incapatanata gelozie a respectivei zeitati a fost motivul pentru care pana in 1925 accesul pe acest munte era interzis femeilor. Astazi, ei urca pe acel varf perfect impreuna cu barbatii si pentru aproape toti ei este o experienta mistica fierbinte. A disparut si obiceiul de a arunca femei fecioare ca ofranda in craterul furios al unui alt vulcan japonez, Unzen, situat pe o insula de langa Nagasaki.
In Filipine, catolicismul a folosit, de asemenea, numerosii vulcani ca o intarire a situatiei sale. In 1951, batranii satului de langa vulcanul Hibok-hibok de pe insula Camiguin au sustinut ca eruptia, care a ucis sute de oameni si mii de animale de ferma in acel an, a fost un indiciu ca „Dumnezeu i-a suparat pe tinerii din Camigueno pentru ca s-au relaxat in frecventarea lor la biserica si a incetat sa faca semnul crucii”. Aeta, un popor indigen care traieste in Luzon, tot in Filipine, a vazut eruptia Pinatubo din 1991 ca o rebeliune a naturii impotriva acordarii de catre guvern a permisiunii pentru foraj geotermal si avioane de la baza aeriana Aeta din apropiere. Clark, pe atunci cea mai mare din SUA
Astfel de reactii arata ca intr-adevar indumnezeirea „muntilor de foc” este inca valabila in mostenirea populara. Este cazul persoanelor in varsta de pe peninsula extrem de vulcanica Kamchatka, la marginea de est a Siberiei, unde exploziile continue pe seama momentului in care cainii gigantici care trag de sania uriasului zeu Tuli se opresc sa se zgarie.
La randul lor, locuitorii coastei de vest a Americii, in mijlocul Inelului de Foc al Pacificului, nu inceteaza sa invoce rugaciuni legendare amestecate cu rugaciuni catolice. Incasii si-au atenuat teama de vulcanul Misti, situat in apropiere de orasul peruan Arequipa, printr-o legenda care povestea cum zeul Soare si-a astupat craterul cu o masa mare de gheata. Povestea nu a functionat, pentru ca eruptiile au continuat si asa si-au invocat calmul cu sacrificii umane. Nici nu au calmat furia acestui zeu al focului, care astazi continua sa-si domine amenintarea cu fumarole constante.
Nativii americani de Nord din Oregon erau siguri ca vulcanul Mazama era refugiul zeului rau al focului si ca vulcanul Shasta il pazeste pe zeul zapezii. Amandoi s-au luptat si zeul focului a fost invins si decapitat, asa ca o mare parte din varful Mazamei s-a prabusit, apa s-a acumulat si s-a creat locul splendid care se numeste acum Crater Lake.
Se crede ca sacrificiile umane pe „varfurile arzatoare” pentru a potoli furia zeilor lor locuitori au fost destul de comune in Lumea Noua. Astfel, in Masaya, care nu inceteaza sa alunge nori de sulf langa Managua, in Nicaragua, a fost o vreme cand fecioarele erau aruncate in craterul sau. Aceasta soarta ingrozitoare a suferit-o si numerosii copii care au fost aruncati in craterul subacvatic al lacului Ilopango, in El Salvador.
Numeroase sunt legendele si credintele din Mexic. Cea mai populara se refera la frumoasa fiica a sefului din Tlaxcala numita Iztaccihuatl, indragostita de razboinicul Popocatepetl, care ar trebui sa-i invinga pe azteci pentru a-i lua mana. O farsa a facut-o pe frumoasa femeie sa creada ca iubitul ei a fost ucis in lupta si a murit de durere. Cand razboinicul s-a intors, a construit un munte imens pe varful caruia a asezat trupul lui Iztaccihuatl si a ramas acolo sa o vegheze pana a murit si el. In omagiu adus acestei mari iubiri, zeii i-au transformat in doi mari vulcani. Ambele sunt inca active astazi.
Aceasta tendinta de a inzestra zeii vulcanici cu gen si sentimente a fost la fel de raspandita in America. In unele cazuri, ei se puteau muta dupa bunul plac in cautarea iubirii. Asa au facut muntii de foc din muntii andini, toti ca o nebunie pentru ca in Bolivia de astazi a existat un singur vulcan feminin, Tunupa. Si s-a aparat impotriva hartuirii, dar nu a putut sa nu ramana insarcinata. Si, culmea, toti vulcanii virili si-au pretins paternitatea, atat de tare incat i-au furat copilul bietului Tunupa. A plans atat de mult incat a format Salar de Uyuni, cel mai mare si mai inalt din lume. Total, ca zeii, foarte suparati, au lipsit pentru totdeauna vulcanilor de capacitatea de a se misca.
Ceea ce nu lipseste in aproape nicio legenda este agresivitatea dintre vulcani insisi. Mitologia poporului Mapuche, originar din Araucania (Argentina si Chile), stabileste ca in fiecare vulcan traieste un spirit de mare putere, numit pillan, protejat de spirite superioare numite ngen, care sunt proprietarii vulcanilor. Si se vorbeste si despre lupte pana la moarte intre cratere puternice. Astfel, Rucapillan a decapitat Quetrupillan, care a ramas inactiv pentru totdeauna in locatia sa din sudul Chile, in timp ce Rucapillan, cunoscut astazi sub numele de Villarrica si situat in aceeasi zona, este unul dintre cei mai activi si mai frumosi vulcani din America de Sud.
O alta componenta care se repeta in fantasticele povesti vulcanice americane este apararea naturii impotriva cuceritorilor. Simpla prezenta a spaniolilor a provocat cele mai explozive eruptii de vulcani precum Momotombo, in Nicaragua, sau Huaynaputina, in Peru. Un trib nord-american s-a gandit la fel despre cuceritorii englezi, dar ceea ce multi dintre acesti indieni erau convinsi este ca craterele fumegatoare, locuite de spirite rele, vor aduce intr-o zi sfarsitul lumii. Unele dintre eruptiile sale nu aveau sa se termine niciodata, iar atunci lumea si viata ar fi ingropate pentru totdeauna.
In jurul si in interiorul Inelului de Foc al Pacificului, o activitate extraordinara a avut si are propriile zeitati. Destul de des, sunt difuzate imagini cu raurile copioase de lava care se scurg din vulcanul Kilauea din Hawaii. Aceste torente de foc si luminoase nu sunt altceva decat rodul imensei manii a zeitei Pele, doamna focului care a fost alungata din Tahiti de sora ei Namakaokahai, zeita marilor, care era suparata pe ea pentru ca si-a sedus sotul.
Este dragostea atat de arzatoare incat focul ei sa fi fost reflectat in atatea fabule vulcanice? Ei bine, asa ceva trebuie sa fie, din moment ce amoroasele aventuri de dragoste apar ici si colo. Si bineinteles printre maorii impetuosi. Printre miturile lor gasim din nou doi vulcani masculi, Tongariro si Ruapehu, care se indragostesc nebuneste de vulcanul Taranaki. Combate cantecul si eruptiile care vin si pleaca. Si acolo continua: cei doi barbati foarte activi in Insula de Nord a Noii Zeelande, iar ea a adormit bine si s-a retras in Insula de Sud.
Mai multi zei si spirite. Si este ca prezenta, puterea si domeniul muntilor de foc creeaza un abis de netrecut. Iahve, zeul evreilor, apare si in Biblie sub forma unui vulcan. La randul lor, incasii se temeau in special de Pachacamac, zeul creator al Pamantului care arunca scantei. Zeitati in trecut si in prezent. Nu cu multi ani in urma, in 1963, s-a nascut insula islandeza Surtsey, numita dupa Surtur, un spirit urias al focului.