Cineastul de origine mexicana a inceput sa lucreze ca ilustrator de efecte speciale si designer de machiaj inainte de a realiza primul sau lungmetraj, Cronos, in 1993 – o fabula despre legatura profunda a unei fete cu bunicul ei vampir.
De atunci, del Toro si-a facut o cariera internationala facand filme atat in Spania, cat si in SUA si a castigat Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru The Shape of Water in 2017.
Nu este de mirare ca, asa cum Cronos se refera la o fata care incearca sa-si protejeze bunicul strigoi, Pinocchio implica un tata care incearca sa protejeze un inlocuitor pentru fiul sau decedat. Pinocchio prezinta un punct culminant al multor elemente de baza care au dominat cariera lui del Toro pana in prezent.
In calitate de cercetator al lucrarii lui del Toro, l-am intervievat in 2015. El a vorbit, chiar si atunci, despre ambitiile lui pentru Pinocchio si despre credinta sa ca „animatia este in multe privinte viitorul filmelor de gen”. El a explicat ca singurul lucru care ii impiedica ambitiile a fost „o modalitate de a captura aleatoriu”.
In mod clar, a gasit-o. Reprezentarea sa despre lumea lui Pinocchio are un stil satisfacator de aglomerat, intamplator, nu in ultimul rand in natura nelustruita a lui Pinocchio insusi, care este sculptat de un Geppetto beat si indurerat.
Starea rupta si neterminata a corpului lui Pinocchio este un simbol al statutului sau de strain. Del Toro isi populeaza din nou filmul cu inadaptati, desconsiderati si lipsiti de drepturi – cei pierduti intr-o lume haotica.
Multi spectatori au fost familiarizati cu lucrarea lui del Toro cu Pan’s Labyrinth (2006), care spunea povestea unei fete tinere, Offelia, prinsa intr-o relatie manipulatoare si cruda cu tatal ei vitreg fascist spaniol, capitanul Vidal. Offelia i se ofera o evadare printr-un set terifiant de provocari de catre misteriosul Faun (al carui costum este facut, de altfel, din lemn cu aspect stravechi – poate un alt semn din cap catre Pinocchio) intr-un basm pentru adulti care are loc impotriva Razboiului Civil Spaniol.
Trailer pentru Pinocchio de Guillermo del Toro.
Aceasta notiune a copilului abandonat, al carui viitor este luptat de cei care cauta sa-si schimbe destinul, poate fi vazuta in multe dintre celelalte lucrari ale lui del Toro. In The Devil’s Backbone (2001) il urmam pe Carlos, un orfan de 12 ani din razboiul civil spaniol care se afla intr-un orfelinat bantuit, inconjurat de pericol.
In Hellboy (2004), un copil demon este dezlantuit de nazisti care incearca sa sporeasca supranaturalul si este salvat de un om de stiinta care il creste pentru a proteja civilizatia. El devine o figura paterna, dar mai tarziu moare, lasandu-l pe Hellboy abandonat si blestemat de propria sa diferenta.
Pinocchio al lui Guillermo del Toro este un punct culminant al preocuparii artistice a regizorului pentru copilul abandonat si nedorit. In opera lui del Toro, acesti copii devin simboluri pentru viitorul unei lumi aflate in razboi.
O batjocura la adresa fascismului
Del Toro isi instaleaza Pinocchio in Italia fascista, unde bombele militare l-au ucis pe „adevaratul” fiu al lui Geppetto, punand povestea in miscare.
Unii ar putea considera acest amestec de realitate istorica si fantezie ca fiind grosolan. Dar prin angajamentul lui del Toro fata de redarea lumilor sale, aspectul fantasticului nu este niciodata socant, ci asumat, la fel de mult parte a tesaturii realitatii ca si bombele regimului fascist.
Prim-ministrul italian Benito Musollini este infatisat participand la spectacolul de circ al lui Pinocchio si este prezentat ca un copil-barbat ridicol si umflat. Pinocchio ar trebui sa ofere un tribut incantator, dar in schimb iese din scenariu, batjocorind comic regimul. Acest lucru lumineaza si mai mult copilaria grotesca a agendei fasciste intr-o maniera care aminteste de renumitele reprezentari ale lui Charlie Chaplin despre Hitler si globul sau plutitor.
Navigarea in „valea ciudata”
Este semnificativ faptul ca Pinocchio este primul lungmetraj animat al lui del Toro, (desi a lucrat la emisiunea TV Trollhunters intre 2016 si 2021), nu in ultimul rand din cauza stilului de animatie folosit.
Stop-motion ofera o alternativa uimitoare din punct de vedere vizual la alti Pinocchio remarcabili – o estetica vie, murdara, care reflecta elementele mai intunecate si mai mature ale versiunii lui del Toro.
De asemenea, elimina problema „valei nemaipomenite” (cum s-a confruntat Robert Zemeckis in propria sa interpretare la inceputul acestui an) in care exista o infiorare inerenta figurilor CGI. In Pinocchio al lui Guillermo del Toro, toate personajele arata ciudat intr-un fel sau altul, iar prezenta unui greier vorbitor si a unui copil de lemn par sa nu deranjeze prea mult locuitorii lumii lui.
In schimb, in centrul filmului se afla o marturie a umanitatii rezumata de proclamatia baiatului de lemn ca „viata este un dar atat de minunat”. Acest sentiment, impreuna cu o secventa de inchidere sfasietoare – facuta cu atat mai emotionanta din cauza relevantei in lumea reala care strabate filmul – plaseaza Pinocchio al lui Guillermo del Toro ca un plus demn la corpul sau in crestere de lucru.
Este o opera care pledeaza pentru viitorul tinerilor si aduce o lumina asupra inutilitatii copilaresti a bellicilor. Folosind fantasy si fictiune de gen, del Toro da din nou voce celor care altfel ar putea fi ignorati drept „ciudati”.